TC Sanandrei, a organizat o campanie de informare pe tema fondurilor europene

POATE FI SANSA TA !

Stimaţi locuitori ai comunei Sânandrei,

Partidul Conservator Timiş si Tinerii Conservatori au demarat o campanie de informare a locuitorilor din mediul rural cu privire la posibilitatea acestora de a incepe o afacere în domeniul agricol şi nu numai, obţinând o finanţare din fondurile europene nerambursabile, destinate spaţiului rural romanesc.
Este de datoria noastra ca partid politic şi a mea personal, ca lider al Tinerilor Conservatori din Sânandrei, să contribuim la o buna informare şi o buna cunoaştere a dumneavoastra cu privire la posibilităţile de dezvoltare pe care le aveţi.
Dezvoltarea dumneavoastră înseamnă şi dezvoltarea comunei Sânandrei, un lucru la care noi ţinem şi pe care ni-l dorim.
Pentru aceasta, vă invităm pe toţi cei interesati, Sâmbătă, 29.05.2010 de la ora 18 00, la Căminul Cultural din Sânandrei, unde vă vom sta la dispoziţie cu răspunsurile la întrebările dumneavoastră cu privire la accesarea unor astfel de fonduri europene.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s